Simteam ca lumea se termina. Daca nu mai era el, nu mai era nimic. Niciodata. Nimeni. Nicaieri.
Am tras aer in piept, mi.am smuls lantul de la el, si, cu mana pe rana trupeasca ce mi-o produsese, am mers cu pasi repezi si marunti spre sufragerie. Am scos o sticla de whiskey si m-am indreptat spre balcon. Era intuneric. Era 2 noaptea. Am desfacut sticla de parca acolo se gasea fericirea eterna. Fericire se gasea, dar nu eterna. Am inceput sa beau. Nu puteam crede, speram sa visez, insa eram sigura ca in acea seara nu ma nagasem in pat. Eram singura acasa. Ce n-as fi dat sa sun pe cineva, insa nu puteam sa ma deplasez pana la telefon. Nici nu aveam pe cine sa sun. Speram doar ca cineva sa apara de undeva si as ma consoleze. Era unul din momentele in care doream cu adevarat sa impart bautura cu oricine. Insa... el nu mai era, si, cum am spus mai sus, daca nu era el nu mai era nimeni. Inafara de mine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu