Asta e ultima zi in casa in care am copilarit, am crescut, m-am maturizat, am ras si am plans, am iubit si am facut greseli. Trebuie sa imi iau adio de la acest loc, dar nu ma pot desparti usor de el. Atatea amintiri ma leaga de el... Amintiri frumoase, dar si rani ale certurilor cu ai mei mi se deruleaza in minte si parca aud vocile pierdute pe aici de-a lungul timpului. Aici am invatat sa merg, sa vorbesc, sa iubesc. Imi va fi dor de tocul usii pe care ma masuram cand cresteam si de balconul din camera mea in care gaseam de fiecare data loc de ascuns, de reflectat si de impacat.
Voi veni des pe aici, nu in casa asta, ci la bunica mea, care sta cu mine pe etaj. De ea mi-e cel mai greu sa ma despart si, desi o sa fiu vis-a-vis pe acelasi bulevard, o sa ma simt ca la 1000 de kilometri departare.
Sper sa nu regret asta.
Cunosc sentimentul perfect. Si eu m-am mutat tot asa, cu parere de rau dintr-o casa. Ai sa te obisnuiesti. Si hei, priveste partea buna. Te muti in blocul ala pe roti! :))
RăspundețiȘtergereSper sa ai dreptate, mersi de incurajare. :)
RăspundețiȘtergere