O adiere profunda se juca cu parul meu.
Ma asez pe iarba simtind mirosul intens de fan cosit si de noapte.
Inchid ochii si ma pierd in propria'mi lume de vise nesfarsite. Fericire. Dragoste. Speranta.
Imi doresc sa raman acolo, uitata de lume, de griji. Sa fiu doar eu si natura.
Imi doresc ca timpul sa stea in loc, macar pentru un minut. Acela sa fie minutul meu, in care sa uit de monotonia primaverii tarzii si sa ma refugiez intr'un loc cu siguranta deplina, unde totul este frumos.
Se poate asta intampla? Revino la viata! Era doar Politehnica...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu